Skip to main content

Powell sparge💣 balonul așteptărilor

 

Macroeconomie – FED

Chiar și cu statistici de consum excelente în SUA, piața a ales ieri calea roșie – un paradox care și-a găsit explicația când Jerome Powell, președintele Rezervei Federale, a urcat pe scena Clubului Economic din Chicago.

sursa: finviz

Mesajul lui Powell? Nu vă așteptați ca FOMC să ajusteze ratele prea curând. Președintele Fed a desenat un tablou economic în degradare: după o revenire solidă anul trecut, economia americană a început să încetinească în ultimul trimestru. Dar, cum spunea și Bob Dylan, „the times they are a-changin'”. Powell a avertizat că tarifele mari vor readuce probabil inflația și vor trage și mai mult frâna economiei.

Momentul de maximă tensiune a venit când Powell a fost întrebat: „Unii cred că Fed va interveni dacă piața bursieră se prăbușește – celebrul ‘Fed put’. Este corect?”

Powell a răspuns cu un „Nu” categoric, adăugând că va oferi și o explicație. Argumentul său? Piața e speriată, dar funcționează bine. Nu e momentul pentru plasă de siguranță.

Și BOOM… 

sursa: google finance

Powell a menționat că PIB-ul din primul trimestru va fi umflat artificial de consumatori care s-au grăbit să facă stocuri înainte ca tarifele uriașe din aprilie să intre în vigoare. Și a închis orice speranță pentru o intervenție salvatoare a Fed: „[Noi] încă așteptăm să vedem care sunt politicile finale, și apoi putem evalua mai bine efectele economice.”

Deși președintele Fed a declarat că nu se așteaptă la acest lucru, simpla mențiune a subiectului a trimis fiori pe spinarea investitorilor.

Efectele imediate pe piețe au fost previzibile: indicii S&P 500 și Nasdaq au reacționat negativ, zburând toate speranțele pentru o reducere a dobânzilor. Afirmația că Fed nu va juca rolul de „plasă de siguranță” a amplificat aversiunea la risc.

Obligațiunile au rămas volatile, reflectând incertitudinea și lipsa unei direcții clare din partea băncii centrale, iar aurul a atins un alt record istoric, 3367 dolari pentru o uncie.

sursa: google finance

Pe termen lung, comentariile lui Powell consolidează perspectiva „higher for longer” – dobânzile vor rămâne ridicate cel puțin până când se va clarifica impactul tarifelor și al încetinirii economice, posibil abia în a doua jumătate a lui 2025. Discuția despre posibila demitere a președintelui Fed a transmis un semnal de tensiune politică, erodând percepția stabilității instituționale – monedă de schimb esențială pentru investitori.

sursa: x.com

Totuși, investitorii rămân optimiști, cel puțin în momentul redactării acestei analize, deoarece indicatorul FED Watch Tool sugerează o probabilitate de 59% ca rata să fie redusă în iunie 2025.

sursa: CBOE

Mai îngrijorător este că Powell a recunoscut că boom-ul din primul trimestru s-a bazat pe cumpărături „de panică” înaintea tarifelor. Dacă cererea se prăbușește în următoarele trimestre și Fed rămâne nemișcată, riscul unei aterizări economice dure crește considerabil. Și atunci, spre deosebire de 2008, nu va mai fi nimeni care să aducă perna când piețele vor cădea din pat.

Raportări financiare – TSMC

Taiwan Semiconductor Manufacturing Co (TSMC) continuă să sfideze gravitația economică, raportând o creștere spectaculoasă de 60% a profitului net în primul trimestru.

sursa: prezentarea TSMC

Cu un profit net de 361,56 miliarde NT$ (11,12 miliarde USD), în creștere semnificativă de la 225,49 miliarde NT$ în perioada similară a anului trecut, TSMC a făcut ca previziunile mediane ale analiștilor de 354,6 miliarde NT$ să pară conservative.

Pentru investitorii flămânzi de vești bune, TSMC servește un desert și mai dulce: compania anticipează că veniturile din al doilea trimestru vor oscila între 28,4 și 29,2 miliarde USD, reprezentând o creștere secvențială de 13% sau o creștere anualizată de 38% raportat la valoarea medie.

Acțiunile companiei au crescut cu 3,75% în pre-market joi.

sursa: google finance

Deși în timpul conferinței telefonice TSMC a recunoscut că „există incertitudini și riscuri legate de impactul potențial al politicii tarifare”, producătorul taiwanez a menționat că, deocamdată, nu a observat schimbări în comportamentul clienților săi. Totuși, compania nu stă cu mâinile în sân în fața amenințărilor geopolitice, majorându-și semnificativ planurile de investiții în SUA. Luna trecută, în cadrul unui anunț important al Casei Albe, TSMC s-a angajat să investească 100 de miliarde de dolari în operațiunile americane.

 

Dacă vrei sa citești întreg episodul Pastilei Financiare, abonează-te la Newsletterul nostru

 

Nota:
Acest material este furnizat exclusiv in scop informativ si nu constituie o recomandare de investitii, consultanta financiara sau cercetare de piata in sensul reglementarilor aplicabile. Informatiile prezentate nu reprezinta o solicitare sau o oferta de a cumpara, vinde sau detine orice instrument financiar. Investitorii sunt incurajati sa efectueze propria analiza si sa consulte specialisti autorizati inainte de luarea oricarei decizii de investitie.