Skip to main content

Michael Burry a vorbit🗣️ din nou. Și piața a început să 🥶TREMURE. Bula AI face „POC”?!💥

Pastila financiară audio

Marți, piața a oferit investitorilor o lecție brutală de realitate: când bula AI începe să scârțâie, nimeni nu mai vrea să fie ultimul care stinge lumina. Scăderea a venit pe fondul unei combinații explozive – Michael Burry, legendarul pesimist profesionist din „The Big Short”, și-a îndreptat tunurile către sectorul tech, iar doi dintre cei mai influenți directori de pe Wall Street au decis că e momentul perfect să ne reamintească că gravitația funcționează și în finanțe.

sursa: finviz

Între timp, în circul politic american, închiderea guvernului a atins un record demn de Guinness Book, iar unii dintre analiști se tem că spectacolul va continua până la Ziua Recunoștinței – moment în care, ironic, vom avea pentru ce să mulțumim: că mai avem ceva în portofoliu. Bitcoin, vechiul rebel al piețelor, a căzut sub 100.000 de dolari pentru prima dată din vară, în timp ce Nasdaq 100 și-a luat o duș rece de 2%.

sursa: google finance

Uber și AMD? Ah, poveste tristă – au prezentat rezultate financiare excelente, dar Wall Street, în stilul său caracteristic de copil răsfățat, a vrut mai mult. Pentru că atunci când așteptările sunt construite pe coclauri din nisip și vise despre dominația AI, realitatea – oricât de strălucitoare – devine brusc… insuficientă.

Poate că tot acest pesimism brusc e doar efectul depresiei de sezon cauzate de întunericul orei de vară. Sau poate, doar poate, piața ne transmite ceva esențial: când toată lumea s-au mutat pe aceeași parte a bărcii, e timpul să verifici dacă mai ai vestă de salvare.

Știri financiare – pe scurt

Și dacă tot vorbim despre panică și victimele ei colaterale, hai să vedem ce s-a mai întâmplat în piață – pentru că AMD și avertismentele șefilor sunt doar vârful icebergului. Să vedem ce s-a mai întâmplat pe hartă în timp ce toată lumea realiza simultan că, poate, entuziasmul pentru AI a fost puțin exagerat.

Asia se trezește cu mahmureală tehnologică

Miercuri dimineața, producătorii asiatici de cipuri și companiile tehnologice s-au trezit cu o mahmureală brutală, urmând scăderea nocturnă a omologilor lor americani. SK Hynix și Samsung Electronics au pierdut aproape 6% fiecare – un dezastru pentru doi giganți care până mai ieri se considerau invincibili pe valul memoriilor pentru AI. TSMC, taiwanezul care a fost principalul beneficiar al tendinței AI în ultimii ani și furnizorul de bază pentru toată industria, a scăzut cu 3% la începutul tranzacționării. Hon Hai Precision Industry (mai cunoscut ca Foxconn) a pierdut 1,8%.

sursa: google finance

Dar campionul absolut al dezastrului a fost SoftBank Group din Japonia, care a scăzut cu aproape 14% – o prăbușire care reflectă perfect strategia companiei de a investi masiv în tot ce înseamnă AI, fără prea multe întrebări incomode despre evaluări. Advantest a scăzut cu 9,7%, Lasertec cu 8,5%. În China, producătorul de cipuri SMIC a scăzut cu 2,5%, în timp ce giganții tech Baidu, Alibaba și Tencent au pierdut între 1-3%.

Toate valorile sunt înregistrate la deschiderea pieței și pot fi diferite de valorile la momentul redactării textului.

Palantir și Michael Burry – Reîntoarcerea legendei pesimiste

Și vorbind de bule care se dezumflă, ar fi păcat să nu menționăm spectacolul oferit de Palantir marți. Acțiunile companiei au scăzut cu aproape 8%, iar motivul? Michael Burry – da, acel Michael Burry din „The Big Short”, omul care a prevăzut criza din 2008 și a făcut miliarde parind împotriva tuturor – a declarat că a cumpărat opțiuni put pe Palantir și Nvidia.

sursa: google finance

Opțiunile put sunt pariuri că prețul acțiunilor va scădea. Burry mizează împotriva celor mai înalte evaluări din sectorul tech. Cu doar câteva zile în urmă, Burry postase pe rețelele sociale o captură de ecran cu Christian Bale interpretându-l în filmul „The Big Short” – un mesaj subtil cum că bulele de pe piață sunt din nou aici. Și acum, documentele depuse confirmă: Burry nu glumește.

Palantir este cea mai scumpă acțiune tranzacționată pe S&P 500 pe baza multiplilor anticipați ai câștigurilor. Când ești deja evaluat de parcă ai rezolva singur toate problemele lumii pentru următorii 50 de ani, nu e nevoie de mult pentru a declanșa un val de vânzări. O simplă mișcare de la Burry a fost suficientă.

Super Micro Computer – Când ambiguitatea costă scump

Și ca să completăm tabloul, Super Micro Computer (SMCI) a scăzut cu 6% (și 10% în pre-market) după ce a prezentat o prognoză care poate fi descrisă cel mai bine ca „ambiguă”. Producătorul de rafturi pentru centre de date a prezentat rezultate încă neauditate (deja un red flag), cu venituri cu aproximativ 800 de milioane de dolari mai mici decât se aștepta Wall Street.

sursa: google finance

Dar – și aici vine partea interesantă – previziunile pentru al doilea trimestru fiscal indică venituri de 10-11 miliarde de dolari, mult peste estimările de 8 miliarde. Deci, teoretic, viitorul arată bine. Problema? Nimeni nu mai crede în promisiuni când prezentul arată slab și cifrele nu sunt auditate.

În contextul actual, când toată lumea începe să pună sub semnul întrebării evaluările din sectorul AI și infrastructura care susține această creștere, orice semn de slăbiciune devine amplificat. SMCI nu doar că a ratat așteptările – a ratat-o în momentul cel mai prost posibil, când piața caută disperată motive să vândă. 

 

 

Dacă vrei sa citești întreg episodul Pastilei Financiare, abonează-te la Newsletterul nostru

 

Nota:
Acest material este furnizat exclusiv in scop informativ si nu constituie o recomandare de investitii, consultanta financiara sau cercetare de piata in sensul reglementarilor aplicabile. Informatiile prezentate nu reprezinta o solicitare sau o oferta de a cumpara, vinde sau detine orice instrument financiar. Investitorii sunt incurajati sa efectueze propria analiza si sa consulte specialisti autorizati inainte de luarea oricarei decizii de investitie.